Deserturi romanesti: Mucenici

Pentru a gusta din mucenici, un desert traditional romanesc, e musai sa vina primavara. Pe 9 martie sarbatorim Mucenicii cu retete delicioase.

Istoria mucenicilor

Istoria mucenicilor isi are originea in orasul Sevastia, in Armenia. Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia, erau soldati romani care au fost omorati pentru credinta lor de imparatul Licinius, deoarece acestia au refuzat sa se jertfeasca pentru imparat si zei.

In cultura populara, ziua Sfintilor  40 de Mucenici marca inceperea noului an agricol, iar acestia erau considerati spirite carora li se facea pomana. Asa se face ca pe 9 martie se pregatesc 40 de colacei la cuptor in forma de 8 si dati prin nuca sau pusi la fiert tot in aceeasi forma.  Totodata se trece la curatenia de primavara a gospodariilor, lasand zilele geroase ale babelor si primind zilele mai calde ale mosilor.

Credinta populara mai adauga si cele 40 de pahare de vin baute in aceasta zi. Acest ritual stravechi de primavara confirma faptul ca barbatii vor avea putere de munca pentru tot restul anului.

Gospodinele pregatesc mucenicii in functie de zona.

Mucenici muntenesti

Mucenici muntenesti
Mucenici muntenesti

Timp de preparare: 30 minute

Timp de gatire: 60 minute

Ingrediente aluat:

  • 200 ml apa
  • 500 gr faina
  • 1/2 lingurita de sare

Ingrediente pentru fiert:

  • 2-3l de apa
  • zahar (dupa gust)
  • sare (dupa gust)

Ingrediente servit:

  • 300gr nuca macinata
  • coaja rasa a unei lamai
  • coaja rasa a unei portocale
  • esenta de rom
  • esenta de vanilie
  • scortisoara
  • 1 plic zahar vanilat

Mod de preparare mucenici muntenesti:

  1. Pentru aluat se amesteca apa cu faina si sare si se framanta pana se omogenizeaza. Aluatul se intinde, foaia avand o grosime de 1/2cm si se taie cu aparatul special in forma de 8.
  2. Mucenicii taiati se lasa timp de o ora la uscat pe hartie sau in tava.
  3. Se pune pe foc oala cu apa, unde se adauga sare si zahar dupa gust. Dupa ce da in fiert apa, se adauga macinicii, razatura de citrice, esentele si zaharul vanilat si se lasa la fiert aproximativ 20-30 de minute.
  4. Mucenii se pot servi calzi sau reci, cu nuca si scortisoara.

Mucenici moldovenesti

Mucenici moldovenesti
Mucenici moldovenesti

Timp de preparare: 60 minute

Timp de gatire: 60 minute

Ingrediente:

  • 400ml lapte
  • 50ml ulei
  • 200gr miere
  • 1 kg faina
  • 400gr zahar
  • 4 oua
  • 100gr margarina
  • 40gr drojdie
  • 200 gr nuca macinata
  • esente

Mod de preparare mucenici moldovenesti: 

  1. Se pregateste o maia din 2 lingurite de zahar, putin din lapte, faina si drojdie, care se lasa la crescut.
  2. Se pune faina intr-un vas peste care se adauga maiaua crescuta, 200gr de zahar, 3 oua batute cu sarea, laptele, margarina si aromele.
  3. Se framanta aluatul cu mainile inmuiate in ulei si se lasa la dospit. Dupa aceea, se rupe din aluat, se fac doua siruri lungi si subtiri care se impletesc in cifra 8.
  4. Mucenii se mai lasa putin la crescut, se ung cu ou batut, se aseaza intr-o tava stropita cu ulei peste care s-a asezat hartie de copt si se baga la cuptor pana se rumenesc. Se fierbe intre timp un sirop dintr-un pahar cu apa si restul de zahar. Mucenicii sunt dati prin acest sirop imediat dupa ce au fost scosi din cuptor, pentru fragezime. Se ung apoi cu miere si se presara nuca.

Mucenicii moldovenesti mai poarta si denumirea de “sfintisori”.

Gatind mucenici in aceasta zi, ducem traditia mai departe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *