It’s more fun in the Philippines

De cateva zile ma trezesc cu privelistea asta. Ma aflu in Filipine de peste o saptamana si jur ca as mai sta cel putin o luna.

Desi este prima calatorie care nu este organizata de mine, mai mult chiar, nu aveam habar ce si cum, pentru ca ati ghicit, a fost cadou-surpriza, entuziasmul a fost si mai mare. Incepand cu drumul pana aici. Cel mai lung zbor si cele mai multe peripetii. Asta pentru ca in Manila avea loc Summitul APEC. Cu doua zile inainte  aflam ca aproape toate zborurile sunt anulate pentru ca pe aeroportul din Manila nu mai poate ateriza in ziua aceea niciun avion. Cu ajutorul agentiei de turism, schimbam tot si cu 10h inainte aflam ca trebuie sa plecam cu o zi mai devreme, ca sa fim siguri ca nu este afectat sejurul stabilit in insula Palawan. Bagaje pe fast forward, la birou rezolvate lucrurile urgente, restul le lasam pentru “airport office” si suntem cu noaptea in cap la Otopeni.

Primul zbor a fost catre Londra, urmand escala de 8h, timp berechet pentru cafea, mic dejun englezesc si timpul alocat mailurilor si telefoanelor, pentru ca nu puteam sa le luam in valiza in paradisul exotic.  Ne pregatim pentru zborul de 13h catre Hong Kong. Ajungem buimaciti in Asia si ne aruncam direct la un capuccino, fericiti ca avem o escala doar de 2h. Cu ochii pe afisarea zborurilor, ne intrebam de ce nu se afiseaza poarta de imbarcare, desi mai erau doar 50 de minute. Surpriza! Zborul poate fi anulat din cauza, cui credeti, Summit-ului APEC. OK, luasem o noapte in plus in Manila din cauza asta, insa nu planuisem una chiar si in Hong Kong. Hai ca suntem norocosi, pana la urma s-au induplecat sa ne lase sa zburam catre Manila. Un zbor de 3h si in sfarsit dormim in pat. Ne-au lasat sa decolam, dar nu-i deloc simplu la aterizare, o parte din delegatiile oficiale plecau din Manila asa ca o ora am survolat intr-o zona adiacenta aeroportului. Luam bagajele si la coada de la taxi, aflam ca si drumurile sunt blocate, evident din cauza APEC. Asta e, stam pana la miezul noptii in fara aeroportului ca daca ai iesit, nimeni de la securitate nu te mai lasa sa pui piciorul. Infulec o napolitana, nervoasa deja pe conferinta astora. Ajugem in final la hotel, care era oricum in apropiere de aeroport, bucurosi ca a doua zi, vom fi pe insula.

Dimineata urmatoare, fresh si voiosi, plecam spre aeroport cu o marja de peste 3h, speriati de blocaje, dar surpriza din nou, cei de la hotel nu mai aveau masini disponibile ca erau blocate in traficul ocolitor, fiind ultima zi de APEC. Vazand ca sunt sute de politisti inarmati la fiecare colt de strada, am intrat pe Google sa citesc despre APEC. Am inteles: cod rosu de securitate si in afara de delegatii oficiale din Asia, inclusiv Obama era acolo. Bun, dar totusi trebuia sa ajungem in aeroport. Am primit informatia care ne-a speriat total, niciun taxi nu poate veni sa ne ia de la hotel, doar sa iesim intr-o strada principala indicata si sa prindem unul din mers. O femeie ne indica sa mergem in gas station, o alta zice ca ea crede ca nu o sa putem ajunge ca e totul blocat. Un politist incearca sa ne ajute, vazandu-ne cu ditamai valizele si inchipuindu-si ca vrem la aeroport. Dupa jumatate de ora, timp in care credeam ca o iau razna, incepusem chiar sa insist sa o luam pe jos ca sunt numai 7km, iata ca ne gaseste politistul un taximetrist. Fericire! Scurta, caci ne da vestea ca in doua ore am putea fi acolo, ceea ce era la limita, dar…macar incercam. Nu puteam sa concep ca am zburat doua zile pana in Manila si sa nu fim in stare sa prindem un zbor intern. Se iveste alta problema, taximetristul nu stia unde este terminalul ITI, noi stiam de la hotel ca ar fi in zona terminalului 3 al aeroportului international. Nu stiu din ce motiv, nici internetul din Roaming nu voia sa se conecteze pentru a cauta adresa terminalului.  Ajungem in terminalul 3 al aeroportului din Manila, sperand sa fie in zona si terminalul ITI si pana sa dam jos valizele, ma gandesc sa intrebam pe cei de la security. Nu se poate, este un terminal privat, practic inapoi vreo 5km. Eram inca in grafic cu timpul, acum speram ca taximetristul sa fi inteles locatia.

In sfarsit, cand am vazut placuta cu Island Transvoyager eram in extaz. Taci ca l-am prins. Alergam spre check-in cu toate cablurile atarnandu-mi din geanta, in schimb cei de la Security ne asteptau cu zambetul pe buze, zicandu-ne pe nume. Exact, noi eram singurii care nu ajunsesem. Ne-au linistit, aveam intarziere 2h din cauza, normal, a summit-ului. Atunci pleca Obama sau Putin si toate aeronavele erau tinute la sol.

Nici nu mai conta, puteam sa stam si 10h. Cookies, cafea si reviste de calatorii, brosuri despre insula Palawan si lantul El Nido sau ce inseamna sa fie un aeroport privat.  Acolo am aflat ca tot lantul El Nido Resorts detinea si acest terminal privat cat si aeroportul din El Nido.  Intelegeam si de ce taximetristul nu stia si tot intreba de Air Asia, fiind zborul intern operat din Manila pe care il cunostea.

Dupa niste turbulente grozave dar garnisite cu o panorama spectaculoasa, formata din sute de insulite impadurite ce se scaldau in verdele smarald al marii, ajungem in Palawan, desemnata de Conde Nast Traveler “cea mai frumoasa insula din lume”.

12279127_10156302442640445_839015182225687094_n

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *